vineri, 28 ianuarie 2011

Presimtiri


Prostia e mareeee cat casa. Si vorba cuiva, mai rau decat sa fii prost e sa nu recunosti. Abia astept sa vad cum decurge toata treaba asta, cat de departe poate merge, si cati o sa trag dupa mine.

Daca tu ai chef, eu nu am, si invers. Daca mie imi place, tie nu-ti place, si invers. Daca tu vrei, eu clar nu vreau, si invers. Daca eu incerc, tu lasi lucrul ala balta, si invers. Daca eu sunt de acord, tu contrazici, si invers. Daca tu da, eu nu, si invers.
Pentru ca asta am vrut, asta am obtinut, si n-am avut grija cand am spus ce-mi doream, si chiar am parte de asta. Dar nu ma plang, pentru ca eu asa ma simt bine, sunt in pielea mea, unde pot inota cat de mult vreau EU!

joi, 13 ianuarie 2011

Ce-ar fi daca...


Off de cate ori nu ne-am intrebat unde ne-ar fi dus viata daca am fi stiut ce ne dorim, daca am fi avut puterea sa luam decizii la momentul potrivit, daca si iar daca. Insa cel mai important este ca viata de multe ori pare sa ne joace feste, insa nu e nimic altceva decat poate ignoranta noastra.. sau poate incapacitatea noastra de a invata din lectiile trecutului sau poate incapacitatea de a ne urma visele. De o anumita perioada incoace mi-am dat seama cat de mult conteaza sa reusesti sa te detasezi si sa te vezi pe tine din alt unghi. De cele mai multe ori trebuie sa facem un pas inapoi pentru a putea vedea viata noastra asa cum este ea cu adevarat. Cred ca ti s-a intamplat si tie sa privesti o fotografie si sa iti dai seama ca daca o privesti mai departe poti observa anumite lucruri, daca o privesti dintr-o parte vezi altele, daca te apropii vezi detalii pe care altfel le-ai fi neglijat.
Ce ar fi daca am privi viata noastra ca pe o fotografie? De undeva din afara.. incercand sa ne si apropiem sa vedem detaliile din sufletul nostru, dar incercand sa ne vedem si de departe, din alte unghiuri pentru a intelege mesajul complet al fotografiei. Mi s-a intamplat ca detasandu-ma sa realizez ca fotografia vietii mele imi provoaca amaraciune, parca ceea ce vedeam nu atat ca nu era conform cu ceea ce mi-as fi dorit eu de la viata ba chiar nu ma recunosteam in acel context, in relatiile pe care le aveam, in comportament, ma pierdusem printre vise, printre compromisuri etc. In viata ratacim de multe ori drumul, suntem pe cai pierdute sau drumuri la rascruce, iar fara o astfel de detasare este foarte greu sa revenim pe drumul cel bun. E un exercitiu pe care ar fi bine sa il facem cat mai des si sa nu asteptam sa ni se intample ceva dureros (moartea cuiva drag, sfarsitul unei relatii, schimbarea locului de munca etc. ) care sa ne forteze sa ne schimbam perspectiva si sa vedem detasat viata noastra. Se poate si altfel.
Uita-te la tine, la viata ta si intreaba-te: Sunt multumit de viata mea? Daca as vrea sa schimb ceva ce as face diferit? Voi ramane in acelasi loc de munca? Voi ramane in aceeasi relatie? Voi incerca lucruri noi? Facand abstractie ca as stii background-ul meu, radacinile mele, familia mea, locul unde am locuit pana acum, ce as alege sa fac? Unde as alege sa locuiesc si cu cine? Cu ce persoane mi-ar place sa interactionezi?
Intreaba-te ce personalitate ai vrea sa ai? Cum ti-ai dori sa fii si ce ai schimba la tine? Fa acest exercitiu si asumati riscul de a afla noi lucruri despre tine. Vei dori sa schimbi ceva cu siguranta dar iti va fi frica de esec, iar fricile ne paralizeaza. Ele ne fac sa sa ne complacem sa ducem o viata „asa cum vine” pentru ca noi „decidem” ca „asta e destinul”. De cate ori nu ai observat in jurul tau persoane care sunt foarte optimiste si realizeaza tot ce isi propun, sau persoane pesimiste care au parte de tot felul de probleme. In viata atragem acele evenimente pe care le gandim (constient sau inconstient), cu cat ne plangem mai mult de jobul pe care il avem, de relatia pe care o avem, nu o sa reusim decat sa atragem din nou si mai multe evenimente negative, cu cat gandim optimist, ne detasam si vedem viata noastra obiectiv cu atat o sa reusim sa ne gasim echilibrul si vom reusi sa ne materializam dorintele.
Ce-ar fi daca ... nu v-ati mai rataci si ati descoperi DRUMUL cel mai bun pentru voi?! Si eu promit sa il gasesc pe al MEU...

joi, 6 ianuarie 2011

Asa's prietenii


Mi se pare trist sa-mi manifest frustrarea pe blog, dar simt nevoia sa scriu.
PRIETENII ...
Uneori ma gandesc ce placută ar fi viata daca nu ar exista dezamagirea. Nu ne-am mai face griji ca am putea-o primi sau oferi. Nimeni nu e fericit cand aude de ea. Pacat insa ca, in ultima vreme, imi taie calea mai mereu. Am fost dezamagita de unele pareri, de mentalitati sau chiar si de unele persoane. Poate si eu le-am dezamagit, la randul meu. Am reusit sa descopar ca unii nu sunt asa cum credeam eu ca sunt.

E un sentiment tare aiurea, care te macina uneori si nu-ti mai da pace. Iti poate strica toata ziua, te poate lovi brusc si ireversibil, te poate face chiar sa plangi. Si e bine sa plangi, cateodată iti trece. De starea aia de soc din momentul in care constientizezi ce s-a întâmplat vorbesc, ca de dezamagire in sine nu poti scapa asa usor. E greu sa stergi totul cu buretele, dar fi fericit daca vei reusi intr-un final.

Dar macar te trezeste la realitate. Ajunge cu atatea vise, sperante desarte si stari de revenire continua. Viata nu e tot timpul roz, chiar daca ne-am dori asta. Sa spunem lucrurilor pe nume. Fara ocolisuri, fara sa ne ascundem dupa deget. Nu e bine sa astepti prea multe de la oameni, ca nu vei primi nimic. Poate un sut in fund sau un dus cu apa rece, depinde cum vrei sa-l numesti. Oricum rezultatul e aceeasi stare neplacuta, de care fugim cu totii.

Supraaprecierea lucrurilor nu e buna de nimic. Mai bine e sa fii surprins de cineva pe care l-ai subestimat, decat sa crezi prea mult in cineva, mai ales cand nu il cunosti cu adevarat. Sau cand crezi ca il cunosti cu adevarat. Totul e un joc de cuvinte care, indiferent de ordine, are tot valoare de adevar. Ironica treaba.

Am vrut sa fiu eu la volanul vietii mele si am sfarsit cu multe rani pe suflet in urma naivitatii si increderii prea mari acordate oamenilor de langa mine. M-am bazat pe fortele proprii mereu, iar acum s-au dovedit a fi slabe, nesigure si trecatoare.

Voi învata sa ma astept sa fiu dezamagita, iar cand nu se va intampla ma voi bucura. Nu ma va mai lua nimic prin surpindere. Si asa voi fi capabila sa trec usor peste dezamagire, chiar si cu zambetul pe buze. Pana atunci, ma obisnuiesc cu starea asta tampita care nu prea vrea sa-mi dea pace.


Nu stiu daca am fost destul de explicit, dar ca o mica concluzie atat am de spus: Ganditi-va de doua ori inainte sa garantati pentru cineva, caci se poate innoda dupa aceea firul unei prietenii ... DAR nodul ramane!